Studii universitare - Doctorat
Doctoratul constituie ciclul superior de studii universitare, a cărui finalitate este dezvoltarea cunoaşterii prin cercetare ştiinţifică originală. Forma de învăţământ poate fi cu frecvenţă şi cu frecvenţă redusă. Este de două tipuri: doctorat ştiinţific şi doctorat profesional. Constă dintr-o serie de cursuri, examene şi o teză, organizate pe lângă instituţiile de învăţământ superior şi care conferă titlul de doctor într-o anumită specialitate.
Programul de studii universitare de doctorat în cadrul ȘDFD se desfășoară pe parcursul a 8 semestre (4 ani) și cuprinde 2 componente obligatorii: un program de pregătire bazat pe studii universitare avansate alcătuit din activităţi desfăşurate în formaţiuni instituţionalizate de studiu, prin cursuri, seminare, laboratoare și un program de cercetare științifică finalizat cu susținerea tezei de doctorat.
Titlul ştiinţific de Doctor este acordat, prin inaintarea de către Comisia de doctorat a Hotărârii conducerii IOSUD. Ministerul Educaţiei primeste de la IOSUD dosarul de doctorat şi un exemplar al tezei de doctorat, în vederea validării hotărârii comisiei de doctorat de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.
Conferirea titlului de doctor se face prin ordin al Ministrului Educaţiei, la propunerea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.